§ 60. - Decizia 359/2022 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3), a sintagmei ''sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6)'' cuprinse în art. 57 alin. (5) şi ale art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

M.Of. 964

În vigoare
Versiune de la: 4 Octombrie 2022
52. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, atunci când este vorba de o măsură privativă de libertate, este deosebit de important să se respecte principiul general al securităţii juridice. Prin urmare, este esenţial ca, în temeiul dreptului intern, condiţiile privării de libertate să fie clar definite şi legea însăşi să fie previzibilă în aplicarea sa, astfel încât să întrunească criteriul "legalităţii" stabilit de Convenţie, care impune ca orice lege să fie suficient de precisă pentru a permite cetăţeanului - dacă este necesar, apelând la consiliere adecvată - să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele ce pot deriva dintr-un anumit act (Hotărârea din 15 decembrie 2016, pronunţată în Cauza Khlaifia şi alţii împotriva Italiei, paragraful 92).