§ 55. - Decizia 359/2022 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3), a sintagmei ''sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6)'' cuprinse în art. 57 alin. (5) şi ale art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

M.Of. 964

În vigoare
Versiune de la: 4 Octombrie 2022
47. În literatura de specialitate, referitor la reglementarea din Codul civil, s-a precizat că forţa majoră reprezintă un fenomen natural exterior, cu caracter extraordinar, imprevizibil şi de neînlăturat, care împiedică în mod obiectiv şi fără culpă o persoană să acţioneze aşa cum ar fi dorit, pentru a preîntâmpina producerea unui prejudiciu. Caracteristicile evenimentelor de forţă majoră trebuie să fie: externe autorului prejudiciului, imprevizibile, absolut invincibile şi inevitabile (Liviu Pop, Drept civil român. Teoria generală a obligaţiilor, Editura Lumina Lex, 2000, p. 372-374). În egală măsură, Curtea observă că, potrivit Dicţionarului explicativ al limbii române, sintagma "caz de forţă majoră" semnifică acea "situaţie în care cineva nu poate acţiona sau proceda aşa cum ar dori, din cauza unor constrângeri".