§ 15. - Decizia 359/2022 [A/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (3), a sintagmei ''sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6)'' cuprinse în art. 57 alin. (5) şi ale art. 57 alin. (6) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

M.Of. 964

În vigoare
Versiune de la: 4 Octombrie 2022
12. Susţine că nu este vorba de o măsură preventivă care ar trebui să se regăsească în categoria celor prevăzute de Codul de procedură penală în capitolul referitor la măsurile preventive, deoarece raţiunea legiuitorului a fost diferită, fiind vorba de măsuri preventive ce pot fi luate în cursul executării unor cereri de cooperare judiciară internaţională, care se emit şi se execută în baza tratatelor, convenţiilor internaţionale şi/sau multilaterale, fie că au vocaţie universală sau regională (de pildă, Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, Palermo, 2000; Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, Merida, 2003; Convenţia europeană de extrădare, Paris, 1957), fie că au vocaţie interstatală (de pildă, tratatul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind extrădarea din 2007, amintit mai sus), ale căror dispoziţii se completează, în conformitate cu rolul normelor de completare, în legea specială de cooperare judiciară internaţională în materie penală. Raţiunea legiuitorului român, similară cu cea a legiuitorului din alte state (membre sau terţe), a fost aceea de a evita situaţiile în care executarea unor asemenea cereri ar deveni imposibilă din cauza diferenţelor legislative existente în sistemele de drept ale statelor.