§ 14. - Decizia 356/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 şi art. 106 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, precum şi a celor ale art. 219 alin. (3)-(5) şi art. 221 alin. (1) din Regulamentul din 4 octombrie 2006 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002

M.Of. 599

În vigoare
Versiune de la: 26 Iulie 2017
9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 şi art. 106 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, este neîntemeiată, şi arată că, de fapt, criticile formulate nu evidenţiază în niciun fel vicii de neconstituţionalitate ale textelor legale criticate şi nu identifică contrarietatea între dispoziţiile constituţionale invocate şi textele legale criticate. De asemenea, în ceea ce priveşte prevederile criticate din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, învederează faptul că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, acestea nu pot face obiect al controlului de constituţionalitate.