§ 10. - Decizia 354/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

M.Of. 1016

În vigoare
Versiune de la: 10 Octombrie 2024
6. Tribunalul Buzău - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Pe de o parte, nu se arată în ce constă presupusa discriminare invocată în susţinerea excepţiei, având în vedere că normele criticate sunt de generală aplicabilitate şi se aplică tuturor contribuabililor aflaţi în situaţii juridice similare cu autorii excepţiei. Pe de altă parte, raportat la conţinutul prevederilor art. 458 alin. (4) din Codul fiscal, în coroborare cu cele la care acestea fac trimitere, respectiv ale art. 457 din acelaşi Cod fiscal, care reglementează modul de stabilire a valorii impozabile a clădirilor rezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice şi care este, de asemenea, de generală aplicare, învederează că nu există un temei just pentru a aprecia că prin impunerea unei cote de 2% din valoarea impozabilă determinată potrivit criteriilor prevăzute la art. 457 din Codul fiscal sunt încălcate dispoziţiile art. 56 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, se învederează că autorităţile administrativ-fiscale trebuie să aibă atât un criteriu clar şi previzibil pentru stabilirea valorilor impozabile asupra clădirilor, cât şi o cotă din această valoare, astfel încât, în situaţia în care lipseşte raportul de evaluare prevăzut de art. 458 alin. (1) din Codul fiscal (fapt ce presupune culpa contribuabilului), să se poată proceda la stabilirea impozitului pentru persoanele aflate într-o situaţie juridică similară.