§ 6. - Decizia 353/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei

M.Of. 1216

În vigoare
Versiune de la: 19 Decembrie 2022
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul apărătorului autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, susţinând că textul de lege criticat aduce atingere art. 16 şi 41 din Constituţie. În esenţă, acesta apreciază că textul de lege criticat creează o discriminare între candidaţii la alegeri în raport de calitatea pe care aceştia o au. Astfel, primarul care ocupă o funcţie de demnitate publică nu este obligat să-şi suspende activitatea în perioada campaniei electorale, în timp ce un funcţionar public candidat la alegeri are obligaţia suspendării raportului de serviciu fără a avea posibilitatea de a opta pentru suspendarea sau continuarea activităţii. Ar fi trebuit mai degrabă ca un primar care candidează la alegerile locale să-şi suspende activitatea în comunitatea în care se desfăşoară alegerile, iar nu un funcţionar public ale cărui raporturi de serviciu, în cele mai multe cazuri, nu au legătură cu respectiva comunitate. Totodată, este încălcat şi dreptul la muncă al funcţionarului public care nu mai câştigă şi nu mai realizează venituri pentru familia sa.