Nou § 39. - Decizia 348/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. B de la cap. I din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1154

În vigoare
Versiune de la: 12 Decembrie 2025
19. Potrivit punctului de vedere exprimat de instanţa de trimitere, aşa cum a statuat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii prin Decizia nr. 23/2021 care viza sporul pentru condiţii vătămătoare acordat poliţiştilor din penitenciare, acest spor are un caracter permanent, iar împrejurarea că acesta se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase constituie doar o modalitate de cuantificare în perioadele de activitate a personalului, fără a avea vreo influenţă asupra calificării acestuia ca fiind spor cu caracter permanent. Totodată, consecinţele condiţiilor vătămătoare de muncă repercutate asupra beneficiarilor acestor sporuri nu încetează automat la intrarea acestora în concediu, ci se prelungesc în timp şi ulterior, justificând astfel acordarea sporurilor cu caracter de continuitate.