Nou § 55. - Decizia 343/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în raport cu anexa nr. VI, capitolul I - Soldele de funcţie/Salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională din lege

M.Of. 46

În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2026
29. Practic, în situaţia dată, se solicită de către membrii de sindicat, agenţi de poliţie cu studii superioare cu diplomă de licenţă, aplicarea corectă a legii în ceea ce priveşte majorările salariale, care se raportează la nivelul anului 2022, ce nu au fost respectate odată cu aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, prin aceea că a fost utilizată baza de calcul/grila de salarizare prevăzută pentru anul 2022 a agenţilor de poliţie cu studii medii, iar nu a agenţilor de poliţie cu studii superioare.