Nou § 104. - Decizia 343/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind modul de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, în raport cu anexa nr. VI, capitolul I - Soldele de funcţie/Salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională din lege

M.Of. 46

În vigoare
Versiune de la: 21 Ianuarie 2026
59. De altfel, abdicând de la rolul constituţional şi legal al instanţelor de trimitere în cadrul acestui mecanism, instanţa care a formulat sesizarea nu a fost preocupată nici măcar de o minimă statuare asupra situaţiei de fapt relevante, pentru a dovedi că răspunsul pe care îl solicită instanţei supreme este de natură să conducă la dezlegarea fondului cauzei. Astfel, a solicitat, în mod generic, să se stabilească modul de încadrare a agenţilor de poliţie pe funcţii, deşi această categorie de poliţişti se împarte pe corpuri şi grade profesionale, aşa cum rezultă din prevederile art. 13 alin. (1) şi (2) pct. II din Legea nr. 360/2002. Cu alte cuvinte, pentru a depăşi nivelul ipotezelor, ar fi trebuit să verifice ce grade profesionale deţin reclamanţii, întrucât nivelul studiilor nu este singurul criteriu de încadrare în stabilirea salariului de funcţie.