§ 31. - Decizia 343/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

M.Of. 903

În vigoare
Versiune de la: 6 Octombrie 2023
20. De altfel, Curtea reţine că instanţele de judecată învestite cu soluţionarea unor procese similare celui în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate dispun de suficiente elemente care să le permită interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 122 alin. (3) din Legea nr. 272/2004, având în vedere că, prin Decizia nr. 25 din 26 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 20 februarie 2019, în ceea ce priveşte modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 679/2003 privind condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului maternal profesionist, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 23 iunie 2003, şi ale art. 122 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa supremă a statuat că asistentul maternal profesionist nu este îndreptăţit la plata unei despăgubiri egale cu indemnizaţia de concediu, întrucât nu se poate reţine că a suferit un prejudiciu prin neefectuarea concediului legal de odihnă, în condiţiile în care acesta a formulat cerere de concediu aprobată, prin care a solicitat ca în perioada concediului de odihnă copilul să rămână în familia sa (paragraful 80).