§ 56. - Decizia 343/2013 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17, art. 22 alin. (1) şi (2) şi art. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiză tehnică judiciară şi extrajudiciară

M.Of. 669

În vigoare
Versiune de la: 31 Octombrie 2013
Totodată, Curtea reţine că partea care este lipsită de posibilitatea achitării onorariului cuvenit expertului tehnic judiciar are posibilitatea utilizării instituţiei ajutorului public judiciar, prevăzut ca atare de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, cu scopul de asigurare a dreptului la un proces echitabil şi garantarea accesului egal la actul de justiţie, pentru realizarea unor drepturi sau interese legitime pe cale judiciară, inclusiv pentru executarea silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii. Or, astfel cum reiese din dosarul cauzei, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a beneficiat de prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008.