§ 39. - Decizia 341/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în ansamblu, şi a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) în ceea ce priveşte trimiterea la dispoziţiile art. 65 lit. h) din această lege, în special, precum şi ale art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă

M.Of. 867

În vigoare

Versiune de la: 2 Septembrie 2022

27. Cât priveşte susţinerea autorului excepţiei potrivit căreia actele administrative emise de executiv în vederea aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 55/2020 nu ar putea fi atacate în instanţă în termene care să asigure eficienţa dreptului de acces la justiţie, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 392 din 8 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 12 iulie 2021, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă. În considerentele deciziei amintite, Curtea a arătat că în măsura în care prevederile art. 126 alin. (6) din Constituţie consacră controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice pe calea contenciosului administrativ, iar dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020 exclud, în mod expres, aplicarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, rezultă că dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020 relevă o reglementare lipsită de claritate şi predictibilitate în ceea ce priveşte stabilirea procedurii jurisdicţionale aplicabile acestor acţiuni în contencios administrativ, din conţinutul normei neputându-se decela care sunt "reglementările de drept comun aplicabile în materie" (paragraful 35). Mai mult, Curtea a observat că lipsa de claritate a reglementării are consecinţe directe asupra exercitării dreptului de acces la justiţie şi a dreptului consacrat de art. 52 alin. (1) din Constituţie, persoana interesată să atace în justiţie o hotărâre a Guvernului ori un ordin sau o instrucţiune emisă în temeiul Legii nr. 55/2020 neputând identifica reglementările procedurale aplicabile, astfel încât să se conformeze acestora (paragraful 38). Curtea a apreciat că în cazul atacării în justiţie a hotărârilor Guvernului, a ordinelor sau a instrucţiunilor miniştrilor emise în vederea punerii în aplicare a unor măsuri pe durata stării de alertă, în temeiul Legii nr. 55/2020, asigurarea unui acces la justiţie efectiv, în sensul mai sus reţinut, s-ar realiza doar în măsura în care hotărârea pronunţată de instanţa de judecată ar determina, odată cu constatarea nelegalităţii actului administrativ atacat, înlăturarea efectelor acestuia şi a consecinţelor sale. Or, aceste efecte ale hotărârii judecătoreşti nu ar putea fi obţinute decât în măsura în care pronunţarea acesteia ar avea loc în termenul de aplicabilitate al acestor acte administrative, care este de cel mult 30 de zile de la intrarea lor în vigoare, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 3 alin. (1) şi (2) şi ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 55/2020. Curtea a constatat că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 nu conţin niciun fel de dispoziţii procedurale care să garanteze soluţionarea cauzelor referitoare la actele administrative de declarare sau prelungire a stării de alertă într-un termen scurt, care să asigure un drept efectiv de acces la justiţie. De asemenea, Curtea a apreciat că nici dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu ar răspunde acestor exigenţe. În concluzie, având în vedere toate cele mai sus arătate, Curtea a apreciat că dispoziţiile art. 72 alin. (2) din Legea nr. 55/2020, cu referire la art. 42 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, precum şi soluţia legislativă din art. 72 alin. (1) din Legea nr. 55/2020, potrivit căreia dispoziţiile acestei legi se completează cu reglementările de drept comun aplicabile în materie în ceea ce priveşte soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Guvernului prin care se instituie, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi a ordinelor şi a instrucţiunilor prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, sunt neconstituţionale, fiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 şi ale art. 52 alin. (1) din Constituţie (paragrafele 44-48).