§ 28. - Decizia 341/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 69 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor

M.Of. 956

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2019
19. Prin prisma art. 148 din Constituţie, ca urmare a obligaţiilor ce decurg din calitatea României de membru al Uniunii Europene şi având în vedere că, începând cu 18 aprilie 2016, toate statele membre ale Uniunii Europene aveau obligaţia să transpună noul cadru legal în materia achiziţiilor publice, sectoriale sau concesiunilor de lucrări şi a concesiunilor de servicii, legiuitorul naţional a implementat aceste acte normative europene prin intermediul a patru acte normative distincte, emise la nivel de lege, respectiv: Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 23 mai 2016; Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016; Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 23 mai 2016; Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. Ca atare, în acord cu legislaţia europeană în materie, legiuitorul naţional a reglementat distinct procedura de urmat cu privire la remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, cu scopul de a asigura la nivel naţional mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor.