§ 86. - Decizia 336/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind majorarea acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă prevăzute la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

M.Of. 1060

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
26. Domeniul de aplicare a acestui act normativ este conturat expres prin dispoziţiile art. 1 care prevede că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.