§ 117. - Decizia 336/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind majorarea acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă prevăzute la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

M.Of. 1060

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
50. Acelaşi viciu de formulare există şi în privinţa celei de-a doua chestiuni, reţinându-se, de asemenea, că, în raport cu deciziile pronunţate de instanţa supremă în mecanismele de unificare a jurisprudenţei cu privire la interpretarea prevederilor ce fac obiectul întrebării, răspunsul la cea de-a doua întrebare adresată de instanţa de trimitere nu comportă nicio dificultate, judecătorul cauzei fiind ţinut să dea dispoziţiilor legale subsumate acestei întrebări sensul ce rezultă fără echivoc din Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a reţinut că: "132. (...) acordarea gradaţiei de merit are ca efect majorarea cu 25% a salariului de bază, ea nereprezentând un element salarial distinct de salariul de bază, ci un drept ce are ca efect direct majorarea acestui salariu. Prin urmare, în armonie cu înţelesul noţiunii de «salariu lunar» oferit de art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017, gradaţia de merit nu aparţine categoriei compensaţiilor, indemnizaţiilor, sporurilor, adaosurilor, primelor, premiilor ori altor elemente ale sistemului de salarizare care, deşi integrate salariului (brut) lunar, sunt privite de legiuitor ca distincte de salariul de bază. (...) 134. Şi de această dată, la fel ca în cazul gradaţiei de merit, majorarea evocată de lege vizează în mod direct salariul de bază, atrăgând creşterea acestuia, astfel că ea nu reprezintă un element salarial distinct de salariul de bază, asimilabil sporurilor, indemnizaţiilor, primelor ş.a. la care se referă, diferenţiindu-le de salariul de bază art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017."