§ 114. - Decizia 336/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind majorarea acordată în sistem penitenciar pentru titlurile de specialist de clasă prevăzute la art. 28 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017

M.Of. 1060

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2025
47. Este în căderea instanţei de sesizare sarcina de a verifica jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei concrete cu care a fost învestită, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat, instanţa de trimitere identificând hotărârile prealabile ce oferă repere în soluţionarea cauzei, însă a apreciat în mod greşit că are obligaţia de a sesiza instanţa supremă, în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.