§ 13. - Decizia 336/2018 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) teza a doua din Codul penal
M.Of. 770
În vigoare Versiune de la: 6 Septembrie 2018
9. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 231 alin. (2) cu referire la art. 229 alin. (1) lit. b) şi d) şi alin. (2) lit. b) teza a doua din Codul penal este neîntemeiată. În acest sens arată că legiuitorul - în temeiul art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege - a renunţat pentru anumite infracţiuni, riguros selecţionate, la principiul oficialităţii procesului penal şi a lăsat la alegerea părţilor/subiecţilor procesuali principali necesitatea intervenirii organelor judiciare pentru soluţionarea conflictului de drept penal sau pentru continuarea exercitării acţiunii penale. Consideră că prevederea posibilităţii împăcării - cu consecinţa stingerii acţiunii penale, care constituie o excepţie de la regula generală a oficialităţii procesului penal - nu este contrară drepturilor şi intereselor părţilor/subiecţilor procesuali principali şi nu contravine principiului garantării dreptului de proprietate privată, fiind, din contră, o expresie a dreptului oricărei persoane de a dispune de proprietatea sa. Constituţia garantează proprietatea privată, aceasta fiind ocrotită, în mod egal, de lege, indiferent de titular, atât prin mijloace de drept civil, cât şi, în ultimă instanţă, prin mijloace de drept penal, printre care se numără şi incriminarea faptei de furt. Posibilitatea împăcării în cazul comiterii infracţiunii de furt nu elimină protecţia proprietăţii private, garantată prin Constituţie. Împăcarea oferă părţilor/subiecţilor procesuali principali posibilitatea de a dispune de acţiunea penală în cazurile în care legiuitorul a apreciat că, având în vedere gradul redus de gravitate a faptei şi condiţiile săvârşirii ei, scopul de reeducare urmărit prin norma penală poate fi atins şi fără pronunţarea unei pedepse în cauză. Consideră că dispoziţiile privind împăcarea exprimă principii de politică penală democratice şi umaniste în legătură cu soluţionarea conflictelor de drept penal, având în vedere că lăsarea la alegerea părţilor/subiecţilor procesuali principali a posibilităţii înlăturării răspunderii penale prin împăcare constituie calea cea mai sigură şi temeinică de aplanare a conflictului de drept penal, fapt confirmat de practică. De altfel, potrivit Legii fundamentale, legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului penal, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, precum şi reguli speciale de procedură şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aspect care nu este de natură a limita rolul constituţional al Ministerului Public, acela de apăra interesele generale ale societăţii şi ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor.