§ 80. - Decizia 335/2023 [R] referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor articolului unic din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2022 privind înfiinţarea, administrarea şi dezvoltarea infrastructurilor şi serviciilor informatice de tip cloud utilizate de autorităţile şi instituţiile publice, coroborate cu cele ale art. 3 alin. (2)-(4) şi (8), ale art. 4 alin. (4) şi ale art. 10 alin. (8) din această ordonanţă de urgenţă

M.Of. 562

În vigoare
Versiune de la: 22 Iunie 2023
De asemenea, prin Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014, constatând neconstituţionalitatea legii supuse controlului, Curtea a reţinut că "legea criticată nu cuprinde norme clare şi precise cu privire la conţinutul şi aplicarea măsurii reţinerii şi utilizării, aşa încât persoanele ale căror date au fost păstrate să beneficieze de garanţii suficiente care să asigure o protecţie eficientă împotriva abuzurilor şi a oricărui acces sau utilizări ilicite. Astfel, legea nu prevede criterii obiective care să limiteze la strictul necesar numărul de persoane care au acces şi pot utiliza ulterior datele păstrate, că accesul autorităţilor naţionale la datele stocate nu este condiţionat, în toate cazurile, de controlul prealabil efectuat de către o instanţă sau de o entitate administrativă independentă, care să limiteze acest acces şi utilizarea lor la ceea ce este strict necesar pentru realizarea obiectivului urmărit. Garanţiile legale privind utilizarea în concret a datelor reţinute nu sunt suficiente şi adecvate pentru a îndepărta teama că drepturile personale, de natură intimă, sunt violate, aşa încât manifestarea acestora să aibă loc într-o manieră acceptabilă." Mai mult, Curtea a constatat că "legea nu prevede un mecanism autentic de control care să asigure acestor instituţii o verificare permanentă şi efectivă a respectării dispoziţiilor legale, astfel încât să poată fi sesizate cu uşurinţă cazurile în care furnizorii de servicii încalcă dispoziţiile legale privitoare la tipul de date reţinute, durata în care acestea sunt stocate, distrugerea lor în cazurile prevăzute de lege ori organele şi instituţiile cărora li se permite accesul la aceste date. (...) Nereglementarea unui mecanism real de control al activităţii furnizorilor de reţele publice şi de servicii de comunicaţii electronice de către o autoritate independentă echivalează cu lipsa unor garanţii, astfel cum sunt impuse de prevederile art. 26 şi art. 28 din Constituţie, care să permită o protecţie eficientă a datelor păstrate împotriva riscurilor de abuz, precum şi a oricărui acces ori utilizări ilicite a acestor date."