§ 28. - Decizia 332/2019 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. 1 lit. n) şi alin. 2 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
M.Of. 541
În vigoare Versiune de la: 2 Iulie 2019
17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, din analiza actelor dosarului, reiese că autorul excepţiei a fost trecut în rezervă, prin Ordinul nr. 7 din 24 ianuarie 2014, emis de Ministrul Apărării Naţionale, pentru retragerea certificatului de acces la informaţii clasificate de un anumit nivel de secretizare. Prin cererea de chemare în judecată având ca obiect anularea Ordinului nr. 7 din 24 ianuarie 2014, reclamantul a criticat şi nelegalitatea actelor pregătitoare emiterii ordinului de trecere în rezervă şi a invocat critici vizând procedurile ulterioare punerii la dispoziţie. Reclamantul - autor al excepţiei de neconstituţionalitate - susţine că retragerea certificatului de acces la informaţii clasificate de un anumit nivel de secretizare i-a fost comunicată printr-o adresă a Direcţiei contrainformaţii şi securitate militară din 29 iulie 2013. Ulterior, i-a fost comunicat numărul deciziei prin care s-a dispus retragerea certificatului de acces la informaţii clasificate de un anumit nivel de secretizare, decizie pe care a atacat-o la Curtea de Apel Bucureşti (Dosar nr. 270/2/2014 - cerere de suspendare a executării şi Dosar nr. 1.052/2/2014 - cerere de anulare). Mai arată că decizia Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat - ORNISS nu a fost motivată şi că ceea ce a generat trecerea sa în rezervă "a fost - aparent - greşeala că ar fi facilitat scurgerea de informaţii clasificate către persoane neautorizate". Reclamantul arată că, în acest temei, s-a solicitat retragerea certificatului de securitate şi, subsecvent, punerea la dispoziţie a sa, apoi trecerea în rezervă.