Nou § 25. - Decizia 331/2025 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (2) din Codul penal

M.Of. 68

În vigoare
Versiune de la: 29 Ianuarie 2026
14. Cu acel prilej, Curtea a observat că motivele aduse în sprijinul tezei neconstituţionalităţii prevederilor art. 80 alin. (2) lit. a) şi d) din Codul penal nu sunt formulate prin raportarea acestora la dispoziţiile Legii fundamentale, ci pretinsa lor neconstituţionalitate este dedusă în urma comparării acestora cu prevederile art. 318 din Codul de procedură penală, autoarea din acea cauză solicitând, în esenţă, ca judecătorul să aibă posibilitatea să realizeze un examen de individualizare a pedepsei, pentru a dispune renunţarea la aplicarea acesteia, în condiţii similare dispunerii de către procuror a renunţării la urmărirea penală, în caz contrar textul de lege criticat fiind neconstituţional.