§ 33. - Decizia 330/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36 pct. II lit. d) şi ale art. 38 alin. (3) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii
M.Of. 972
În vigoare Versiune de la: 27 Septembrie 2024
24. Referitor la alegaţia formulată în sensul că, potrivit art. 7 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune, astfel încât doar judecătorul are competenţa de a stabili sau, după caz, de a verifica sancţiunea contravenţională aplicată, în funcţie de natura şi gravitatea faptei, pe bază de probe administrate în etapa cercetării judecătoreşti, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte reglementarea contravenţiilor la regimul executării lucrărilor de construcţii, Legea nr. 50/1991, precum şi Legea nr. 10/1995, în speţă, reprezintă o lege specială în raport cu Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care reprezintă legea generală. Această concluzie rezultă în mod evident din prevederile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 12 aprilie 2010, potrivit cărora caracterul special al unei reglementări se determină în funcţie de obiectul acesteia, circumstanţiat la anumite categorii de situaţii, şi de specificul soluţiilor legislative pe care le instituie. Ca atare, principiul enunţat creează premisele instituirii, printr-o lege specială, a unui regim juridic diferit faţă de cel comun. Prin urmare, nu poate fi primită susţinerea autoarei excepţiei, potrivit căreia opţiunea legiuitorului de a impune judecătorului, prin lege organică, o anumită sancţiune contravenţională, excluzând, de plano, sancţiunea avertismentului, indiferent dacă fapta sau făptuitorul prezintă sau nu pericol social ridicat, constituie o reglementare neconstituţională.