§ 8. - Decizia 33/2010 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 alin. (1) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice

M.Of. 79

În vigoare
Versiune de la: 5 Februarie 2010
Prin Încheierea din 14 mai 2009, pronunţată în Dosarul nr. 2.101/300/2009, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 45 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Lucian Marius Lup într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.