§ 35. - Decizia 328/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind interpretarea art. 338 alin. (2) din Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare
M.Of. 1054
În vigoare
Versiune de la: 17 Noiembrie 2025
19. În acest sens, Înalta Curte a argumentat că soluţia de netrimitere în judecată a fost dispusă deoarece zilele de îngrijiri medicale stabilite pentru leziunile produse victimei nu au depăşit durata de 90 de zile, şi nu pentru că acestea nu ar fi fost cauzate în urma accidentului produs de către inculpat. Mai mult, infracţiunea de părăsire a locului accidentului este o infracţiune de pericol abstract, care generează starea de pericol pentru siguranţa circulaţiei rutiere, precum şi pentru buna administrare a justiţiei, iar împrejurarea că persoana vătămată nu a suferit vătămări corporale, care să necesite pentru vindecare mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale, este lipsită de relevanţă, din moment ce fapta inculpatului este una de pericol.