§ 8. - Decizia 326/2022 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 44 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru

M.Of. 1206

În vigoare
Versiune de la: 15 Decembrie 2022
5. Autorul apreciază că se încalcă egalitatea în drepturi a justiţiabililor de vreme ce aceştia pot alege să plătească sau nu taxa judiciară de timbru, iar el nu mai are această posibilitate, fiind automat dat în debit. Inegalitatea rezultă din faptul că acesta nu mai poate opta între plata taxei şi continuarea procesului sau încheierea acestuia prin renunţare la drept fără a mai fi obligat la plată. Textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care organul competent - folosindu-se de titlul executoriu reprezentat de încheierea prin care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar sub forma eşalonării taxei judiciare de timbru - poate proceda la executarea silită a reclamantului direct, lipsindu-l astfel de dreptul de a decide să nu mai continue litigiul prin neplata primei tranşe ce ar conduce la anularea cererii pentru netimbrare. Acordarea facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru trebuie să fie caracterizată prin flexibilitate şi accesibilitate, însă, câtă vreme justiţiabilii nu pot prevedea clar cuantumul stabilit ca urmare a acordării facilităţii, se încalcă ambele cerinţe. Darea în debit a unui justiţiabil care decide să nu folosească această facilitate afectează în mod incontestabil principiul certitudinii juridice, respectiv aplicarea previzibilă a legii.