§ 12. - Decizia 321/2024 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 252 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
M.Of. 8
În vigoare Versiune de la: 9 Ianuarie 2025
8. Tribunalul Mureş - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, arată că existenţa unui text legal care are caracter de normă specială şi care reglementează un anumit termen imperativ pentru contestarea unui act emis de angajator nu poate fi echivalată cu o nerespectare a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, atât timp cât textul legal respectiv se aplică tuturor situaţiilor la care face referire, respectiv tuturor persoanelor faţă de care angajatorii au emis decizii de concediere, fiindu-le deci aplicat acelaşi tratament, în aceeaşi situaţie prevăzută de norma legală. Faptul că termenul prevăzut de art. 252 alin. (5) din Codul muncii este mai redus decât alte termene prevăzute de legislaţia muncii nu reprezintă o încălcare a principiului egalităţii în faţa legii. Termenul de 30 de zile este puţin mai redus decât cel prevăzut de art. 211 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 62/2011 tocmai în considerarea faptului că procedura contestării deciziilor de sancţionare disciplinară este o procedură urgentă şi este un termen suficient pentru ca angajatul să formuleze contestaţia, cu atât mai mult cu cât angajatorul a şi menţionat în decizia contestată faptul că aceasta poate fi atacată în termen de 30 de zile de la comunicare. Mai mult, legiuitorul a statuat şi prin dispoziţiile art. 268 alin. (1) din Codul muncii că cererile în vederea soluţionării unui conflict de muncă pot fi formulate: a) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care a fost comunicată decizia unilaterală a angajatorului referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea sau încetarea contractului individual de muncă; b) în termen de 30 de zile calendaristice de la data în care s-a comunicat decizia de sancţionare disciplinară. Faptul că legiuitorul a optat, în cazul procedurii de contestare a deciziilor de sancţionare emise de angajator, pentru un termen de 30 de zile pentru contestarea acestora nu are nicio legătură cu un presupus tratament discriminatoriu, termenul fiind suficient de generos, pentru toate persoanele aflate în situaţia premisă, raportat la urgenţa procedurii soluţionării unor astfel de conflicte de muncă, iar în ceea ce priveşte presupusa îngrădire a dreptului la justiţie, tribunalul apreciază că este un nonsens să se aprecieze că faptul că persoana sancţionată are la dispoziţie "numai" 30 de zile pentru a contesta în instanţă decizia de sancţionare ar constitui o astfel de îngrădire, atât timp cât textul legal criticat reglementează tocmai dreptul de a contesta în justiţie decizia angajatorului, deci accesul la justiţie.