§ 17. - Decizia 320/2020 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65^1 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor

M.Of. 591

În vigoare
Versiune de la: 6 Iulie 2020
11. Dispoziţiile criticate au fost modificate prin art. I pct. 124 din Legea nr. 242/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018, şi au în prezent următorul conţinut: "(2) În cazul în care judecătorul sau procurorul exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva hotărârii de eliberare din funcţie sau împotriva hotărârii prin care se propune eliberarea din funcţie, acesta va fi suspendat din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei de către instanţa competentă". Având în vedere însă Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a statuat că sintagma "în vigoare", din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile legale în forma anterioară modificării operate prin Legea nr. 242/2018.