§ 24. - Decizia 319/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2), ale art. 19, 26, 27, 29, 31, 39, 40, 42-48, ale art. 50 lit. c), ale art. 52 şi ale art. 57 alin. (3), (5) şi (7) din Legea nr. 53//2003 - Codul muncii
M.Of. 14
În vigoare Versiune de la: 10 Ianuarie 2025
20. Opinia instanţei este în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei, întrucât textele criticate nu contravin dispoziţiilor fundamentale invocate în argumentarea neconstituţionalităţii. Astfel, cu privire la art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003, aminteşte Decizia Curţii Constituţionale nr. 96 din 25 februarie 2016. În privinţa art. 19 din Legea nr. 53/2003, arată că acest articol prevede un drept în favoarea salariatului, iar prevederea unui termen în care salariatul poate acţiona în justiţie pentru obţinerea despăgubirilor este o expresie a securităţii raporturilor juridice, principiu fundamental recunoscut şi prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. În ceea ce priveşte art. 31 din Constituţie, apreciază că acesta nu este discriminator, nu aduce atingere prevederilor art. 41 din Constituţie şi invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 523 din 17 iulie 2018. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42-48 din Legea nr. 53/2003, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 352 din 20 martie 2008. Referitor la art. 50 lit. i) din Legea nr. 53/2003, apreciază că acesta are un conţinut clar şi invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 394 din 18 iunie 2020. În ceea ce priveşte art. 57 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, arată că acest text de lege este conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituţie, deoarece se aplică, în mod egal, ambelor părţi ale contractului individual de muncă. Prevederea că încetarea de drept a contractului se produce de la data la care nulitatea a fost constatată corespunde dispoziţiilor art. 57 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora constatarea nulităţii contractului individual de muncă produce efecte pentru viitor. De asemenea, alin. (5) al aceluiaşi articol prevede că persoana care a prestat muncă în temeiul unui contract individual de muncă nul are dreptul la remunerare, corespunzător modului de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu. Faptul că una dintre părţile contractului individual de muncă, angajator sau angajat, beneficiază de prevederile dreptului comun este o problemă de interpretare şi aplicare a legii, iar situaţia juridică diferită în care se află cele două părţi justifică eventualitatea unui tratament juridic diferit. Instanţa de judecată mai arată că, în opinia sa, aspectele invocate de autorii excepţiei vizează probleme de aplicare a legii, şi nu aspecte de neconstituţionalitate. De asemenea, apreciază că dispoziţiile legale criticate nu sunt lipsite de previzibilitate, acestea fiind în marea majoritate a cauzelor interpretate şi aplicate în mod unitar de instanţe şi, în orice caz, o eventuală dificultate de interpretare a unor norme juridice de către destinatari nu echivalează cu lipsa de previzibilitate de natură să atragă primirea excepţiei de neconstituţionalitate, ci poate fi surmontată prin procedurile de unificare a practicii judiciare.