§ 23. - Decizia 319/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2), ale art. 19, 26, 27, 29, 31, 39, 40, 42-48, ale art. 50 lit. c), ale art. 52 şi ale art. 57 alin. (3), (5) şi (7) din Legea nr. 53//2003 - Codul muncii

M.Of. 14

În vigoare
Versiune de la: 10 Ianuarie 2025
19. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale reţine că, în ceea ce priveşte art. 52 din Codul muncii, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, constatându-se că acestea sunt neconstituţionale. De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 279 din 23 aprilie 2015, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, constatându-se că acestea sunt neconstituţionale. În consecinţă, prezenta sesizare cu excepţia de neconstituţionalitate vizează numai dispoziţiile art. 52 alin. (1) lit. c)-e).