§ 124. - Decizia 319/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2), ale art. 19, 26, 27, 29, 31, 39, 40, 42-48, ale art. 50 lit. c), ale art. 52 şi ale art. 57 alin. (3), (5) şi (7) din Legea nr. 53//2003 - Codul muncii

M.Of. 14

În vigoare
Versiune de la: 10 Ianuarie 2025
29. Curtea observă că aceste prevederi legale stabilesc condiţiile în care o persoană care a suferit un prejudiciu ca urmare a neîndeplinirii de către angajator a obligaţiei de informare se poate adresa justiţiei. Analizând obiectul cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată însă că acesta nu a avut drept temei dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 53/2003, acestea neavând, prin urmare, legătură cu soluţionarea cauzei, aşa cum cer dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Astfel, o eventuală admitere sau respingere a acestor dispoziţii de lege nu ar produce niciun fel de efecte juridice în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, se impune respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 53/2003.