§ 11. - Decizia 319/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (2), ale art. 19, 26, 27, 29, 31, 39, 40, 42-48, ale art. 50 lit. c), ale art. 52 şi ale art. 57 alin. (3), (5) şi (7) din Legea nr. 53//2003 - Codul muncii

M.Of. 14

În vigoare
Versiune de la: 10 Ianuarie 2025
7. În ceea ce priveşte art. 26 din Codul muncii, autorii excepţiei susţin că încalcă art. 1 alin. (3)-(5), art. 21, 41 şi 47 din Legea fundamentală, întrucât nu se poate institui prin lege posibilitatea încheierii unei clauze de confidenţialitate, al cărei conţinut să facă trimitere la regulamentul de ordine interioară, care nu li s-a adus vreodată la cunoştinţă. Articolul este ambiguu, neclar, nu oferă posibilitatea cunoaşterii acelor informaţii considerate confidenţiale, şi nu menţionează de ce acestea sunt importante. Consideră că instituirea unor astfel de clauze ar trebui remunerată, conform art. 41 din Constituţie, potrivit căruia pentru muncă egală se cuvine un salariu egal. Arată şi că prin impunerea unei sancţiuni angajatului se încalcă art. 16 din Constituţie, angajatorul ajungând din nou pe o poziţie dominantă, şi se poate ajunge la afectarea nivelului de trai al angajatului, cu încălcarea art. 47 din Constituţie.