§ 12. - Decizia 319/2023 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap

M.Of. 792

În vigoare
Versiune de la: 1 Septembrie 2023
8. Se susţine că aceste aspecte contravin obligaţiei României impuse prin Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, obligaţie care constă în implementarea în legislaţia naţională a prevederilor acesteia, obligaţie eludată de art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006, care lasă la latitudinea unei instituţii administrative, fără atribuţii de putere legislativă, încadrarea persoanelor într-un grad de handicap. Se susţine că această convenţie "a încercat eliminarea discriminării femeii în raport cu alte categorii sociale, precum şi categorii de dizabilităţi". Prin acest refuz al statului de a implementa direct prin lege obligaţiile Convenţiei sus-menţionate se încalcă atât egalitatea în faţa legii, cât şi dreptul la viaţă decentă şi accesul real la măsuri de protecţie.