§ 28. - Decizia 319/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 22 şi ale art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, precum şi a ordonanţei de urgenţă în ansamblul său
M.Of. 1062
În vigoare Versiune de la: 5 Noiembrie 2021
18. Totodată, Curtea reţine că, în ceea ce priveşte regimul răspunderii materiale a militarilor, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998, în momentul în care se constată existenţa unui prejudiciu săvârşit de către un militar, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative, iar aceasta se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate (art. 22). Obligarea la plata despăgubirilor pentru pagubele produse sau a contravalorii bunurilor şi serviciilor nedatorate, precum şi obligarea la restituirea sumelor încasate fără drept se fac prin decizie de imputare care constituie titlu executoriu, iar aceasta se emite de către comandantul sau şeful unităţii a cărei comisie a efectuat cercetarea administrativă [art. 25 alin. (1) şi (2)]. Persoana vizată de decizia de imputare poate face contestaţie împotriva acesteia, iar contestaţia este soluţionată de comandantul sau şeful care a emis decizia de imputare sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de acesta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative [art. 30 alin. (3)]. Împotriva hotărârii pronunţate asupra contestaţiei cel nemulţumit poate face plângere, care se depune la unitatea care are în evidenţă debitul, iar aceasta este obligată să o înainteze comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor în cel mult 5 zile de la înregistrare, comisie care trebuie să o soluţioneze în cel mult 60 de zile (art. 31), şi, în situaţia în care persoanele obligate la repararea prejudiciului în condiţiile acestei ordonanţe consideră că au fost lezate într-un drept legitim, se pot adresa instanţei judecătoreşti competente, potrivit legii (art. 43).