§ 47. - Decizia 319/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul penal din 1969 şi art. 356 din Codul penal
M.Of. 563
În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2017
35. De aceea, nu poate fi primită susţinerea că destinatarii normei penale nu-şi pot adapta conduita în funcţie de conţinutul său, deoarece elementul material al infracţiunii se realizează printr-o acţiune de infectare a unei surse sau reţele de apă, legiuitorul urmărind să protejeze apele ca resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată şi care nu sunt un produs comercial oarecare, ci un patrimoniu natural care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare. În plus, în aceste situaţii, supleţea legii este de preferat, întrucât nu se poate stabili aprioric totalitatea posibilelor consecinţe care ar putea intra sau nu în categoria noţiunii de apă infectată, urmând ca, în funcţie de particularităţile fiecărei speţe, să se stabilească, la nevoie, prin analize de laborator, dacă ap a astfel infectată este dăunătoare sau nu sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor.