§ 10. - Decizia 319/2017 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 311 din Codul penal din 1969 şi art. 356 din Codul penal
M.Of. 563
În vigoare
Versiune de la: 17 Iulie 2017
6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, întrucât sintagma "dacă este dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor"/"dacă apa devine dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor" nu este suficient de clară în privinţa semnificaţiilor sale şi astfel nu permite persoanei să-şi adapteze conduita în funcţie de aceasta, chiar dacă ar apela, fa nevoie, la consiliere de specialitate. În acest sens se arată că legea nu prevede criterii care să permită stabilirea caracterului "dăunător" al apei în urma "infectării", întrucât nu poate fi determinată cu exactitate urmarea imediată în aşa fel încât destinatarul să-şi dea seama dacă acţiunea/inacţiunea sa intră sub incidenţa normei incriminatoare. O astfel de concluzie se desprinde şi din compararea dispoziţiilor legale criticate cu prevederile din alte legi speciale referitoare la protecţia şi sănătatea apei, respectiv Legea apelor nr. 107/1996, Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile şi Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006.