Nou § 81. - Decizia 318/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept a interpretării art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 în sensul de a şti dacă, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2012, consilierii de conturi beneficiază de acelaşi tratament cu al judecătorilor sub aspectul modului de stabilire a cuantumului pensiei de invaliditate

M.Of. 1074

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
Aşadar, Curtea constată că asimilarea consilierilor de conturi, sub aspectul incompatibilităţilor, cu magistraţii este realizată printr-o normă de rang constituţional, aspect decisiv în analiza Curţii. În consecinţă, Curtea reţine că statutul consilierilor de conturi reclamă acelaşi tratament cu cel al judecătorilor sub aspectul modului de stabilire a cuantumului pensiei, dar nu şi sub cel al condiţiilor necesare a fi întrunite pentru a se putea emite decizia de pensionare, legiuitorul fiind liber să stabilească atât criteriile, cât şi condiţiile de pensionare. Însă legiuitorul nu are nicio marjă de apreciere în privinţa modului de stabilire a cuantumului pensiei consilierilor de conturi, mod care trebuie să fie identic cu cel aplicabil judecătorilor."