Nou § 28. - Decizia 318/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind chestiunea de drept a interpretării art. 49 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 în sensul de a şti dacă, în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2012, consilierii de conturi beneficiază de acelaşi tratament cu al judecătorilor sub aspectul modului de stabilire a cuantumului pensiei de invaliditate

M.Of. 1074

În vigoare
Versiune de la: 21 Noiembrie 2025
18. În esenţă, reclamanta a susţinut că raţionamentul instanţei de fond este eronat atât prin raportare la cele statuate de Curtea Constituţională, cât şi prin raportare la specialitatea juridică a apelantei-reclamante, fiind licenţiată în drept, iar numirea acesteia în calitate de consilier la Curtea de Conturi sa făcut prin raportare la vechimea de 10 ani în specialitatea studiilor juridice absolvite, în conformitate cu prevederile art. 47 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, potrivit cărora: "Pentru a fi numiţi consilieri de conturi, se cere îndeplinirea următoarelor condiţii: studii superioare economice, juridice sau inginereşti, vechime de minimum 10 ani în specialitatea studiilor absolvite şi pregătire profesională temeinică".