§ 49. - Decizia 315/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală

M.Of. 1156

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2024
27. Ipoteza art. 5491 - Procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării din Codul de procedură penală, criticat, de asemenea, în cauză, intervine doar în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris. În această procedură, judecătorul de cameră preliminară are competenţa de a desfiinţa înscrisul. Curtea reţine că, spre deosebire de această din urmă procedură procesual penală, odată constatat falsul, instanţa civilă nu va putea desfiinţa înscrisul, ci doar îl va îndepărta din ansamblul probator, neţinând seama de cele atestate de acesta. Art. 308 face parte din pct. IX - Verificarea înscrisurilor, cuprins, la rândul său, în §2. Dovada cu înscrisuri, parte din subsecţiunea a 3-a - Probele, inclusă în secţiunea a 2-a - Cercetarea procesului din capitolul II - Judecata al titlului I din cartea a II-a a Codului de procedură civilă. Aşadar, textul de lege supus controlului de constituţionalitate este integrat în ansamblul regulilor procedurale dedicate administrării probelor într-un proces civil. În acest fel, Curtea constată că se evită suprapunerea de competenţe între instanţa civilă şi cea penală (în acelaşi sens, a se vedea Decizia nr. 606 din 24 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 21 aprilie 2023, paragrafele 13-15 şi 17).