§ 48. - Decizia 315/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală

M.Of. 1156

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2024
26. Potrivit art. 16 din Codul de procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă: fapta nu există; fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori a inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii. Aşadar, condiţia esenţială pentru incidenţa dispoziţiilor art. 308 din Codul de procedură civilă, criticate în cauză, o constituie preexistenţa unei cercetări de natură penală a falsului, prin care să se fi constatat existenţa uneia dintre cauzele menţionate de art. 16 din Codul de procedură penală.