§ 39. - Decizia 315/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală

M.Of. 1156

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2024
17. Totodată, Curtea reţine că, prin motivele de neconstituţionalitate formulate, autorii excepţiei solicită instanţei de control constituţional pronunţarea unei decizii interpretative prin care să se reţină constituţionalitatea unor prevederi procesual penale numai într-o anumită ipoteză legală şi într-o anumită interpretare juridică. În esenţă, autorii solicită ca instanţa de control constituţional să constate că normele criticate sunt constituţionale numai în ipoteza în care procurorul poate sesiza, prin ordonanţa de clasare, judecătorul de cameră preliminară pentru desfiinţarea unui înscris rezultat dintr-o infracţiune sau pentru aplicarea măsurii confiscării speciale, când cazul de împiedicare a acţiunii penale nu rezultă din chiar conţinutul actului de sesizare, ci intervine pe parcursul urmăririi penale. Menţionează că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel că autorii nu se află în ipoteza unei investigaţii începute în cursul termenului de prescripţie pentru ca acesta să se împlinească pe parcursul urmăririi sau al judecăţii, ci se află în situaţia în care prescripţia era împlinită la momentul sesizării organelor competente. Aşadar, susţin că, examinând prezenta excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de control constituţional ar trebui să constate, în mod expres, faptul că, în ipoteza în care cazurile de împiedicare a acţiunii penale preexistă actului de sesizare a organelor penale, procurorul de caz trebuie să dispună clasarea urmăririi penale, fără să mai înceapă urmărirea penală in rem şi fără să mai administreze vreo probă, precum şi fără să mai dispună sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris.