§ 38. - Decizia 315/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală

M.Of. 1156

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2024
16. Prin Încheierea nr. 133 din 25 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Constanţa - Secţia penală, a fost admisă propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor menţionate anterior. Împotriva acestei încheieri au formulat cale de atac contestatorii-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, iar prin Încheierea nr. 680 din 12 septembrie 2022, pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia penală, s-a admis contestaţia, s-a desfiinţat încheierea iniţială şi s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Constanţa, reţinându-se că dosarul s-a soluţionat în primă instanţă fără citarea contestatorilor-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, care au calitatea de persoane ale căror drepturi sau interese legitime pot fi afectate. Cu ocazia rejudecării cauzei, având ca obiect luarea măsurii de siguranţă a desfiinţării de înscrisuri, a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Ulterior, prin Încheierea nr. 378 din 28 martie 2024, pronunţată de Judecătoria Constanţa - Secţia penală în Dosarul nr. 30.563/212/2021*, a fost admisă cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi s-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor menţionate mai sus.