§ 12. - Decizia 315/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală

M.Of. 1156

În vigoare
Versiune de la: 19 Noiembrie 2024
8. Judecătoria Constanţa - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă. În acest sens, precizează că ne aflăm în prezenţa unei inadmisibilităţi ce poate fi constatată doar de Curtea Constituţională, iar nu şi de judecătorul de cameră preliminară în faţa căruia au fost formulate cererile de sesizare a instanţei de control constituţional. Apreciază însă că excepţia de neconstituţionalitate care nu vizează o lege sau o ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă, ci exclusiv interpretarea sau aplicarea acestora, nu intră în atributul analizei Curţii Constituţionale, ci în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti, conform art. 126 din Legea fundamentală. Aşadar, consideră că nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al judecătorului de cameră preliminară din cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, aşa cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie, astfel cum s-a stabilit şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 494 din 29 septembrie 2005. Reţine, totodată, în ceea ce priveşte coordonarea legislaţiei în vigoare, sub aspectul punerii în acord a modalităţilor de desfiinţare a înscrisurilor falsificate, că aceasta este de competenţa autorităţii legiuitoare, nefiind atributul Curţii Constituţionale, apreciind că instanţa de control constituţional nu este competentă să se pronunţe în cazul în care se solicită coroborarea mai multor acte normative prin raportare la o situaţie dată, aspect de competenţa instanţei de judecată, cu referire la interpretarea şi aplicarea legii, având în vedere faptul că aceasta este finalitatea urmărită în concret de intimaţii-autori ai excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la cele două căi sau proceduri prevăzute de lege pentru cercetarea falsului şi desfiinţarea unor înscrisuri pretins falsificate. Reţine că, deşi intimaţii-autori ai excepţiei au solicitat examinarea criticilor prin prisma compatibilităţii textelor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, aceştia vizează, în concret, compararea prevederilor legale cuprinse în art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 5491 din acelaşi act normativ cu dispoziţiile art. 308 din Codul de procedură civilă. Apreciază că aceste susţineri nu reprezintă un veritabil argument pe care să se întemeieze neconstituţionalitatea prevederilor criticate, ci o simplă contrarietate între norme legale din domenii pe care intimaţii le apreciază ca fiind similare, deşi acestea pot coexista, având natură juridică diferită, şi nu intră în contrarietate nici între ele şi nici cu dispoziţiile constituţionale invocate.