§ 11. - Decizia 315/2024 [R/R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 315 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 549^1 din Codul de procedură penală şi cu art. 308 din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 549^1 din Codul de procedură penală
M.Of. 1156
În vigoare Versiune de la: 19 Noiembrie 2024
7. Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 305 alin. (1), cu art. 315 alin. (2) lit. d) şi cu art. 5491 din Codul de procedură penală, autorii acesteia solicită, în esenţă, ca instanţa de control constituţional să constate că aceste dispoziţii sunt constituţionale numai în ipoteza în care procurorul poate sesiza, prin ordonanţa de clasare, judecătorul de cameră preliminară pentru desfiinţarea unui înscris rezultat dintr-o infracţiune sau pentru aplicarea măsurii confiscării speciale, atunci când cazul de împiedicare a acţiunii penale nu rezultă din chiar conţinutul actului de sesizare, ci intervine pe parcursul urmăririi penale. Invocă considerente ale deciziilor Curţii Constituţionale nr. 166 din 17 martie 2015, nr. 586 din 13 septembrie 2016 şi nr. 68 din 27 februarie 2017 pentru a susţine că raţionamentul aferent excepţiei invocate reprezintă o continuare logică, un efect al acestor considerente, precizând că motivarea incompletă a instanţei de control constituţional din deciziile menţionate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 294 alin. (3) şi (4) şi ale art. 315 alin. (2) din Codul de procedură penală, permite interpretarea potrivit căreia prin ordonanţa de clasare se poate dispune sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, în toate situaţiile, inclusiv atunci când cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale rezultă din chiar conţinutul sesizării. Prin urmare, autorii susţin că, examinând prezenta excepţie de neconstituţionalitate, instanţa de control constituţional ar trebui să constate, în mod expres, faptul că, în ipoteza în care cazurile de împiedicare a exercitării acţiunii penale preexistă actului de sesizare a organelor penale, procurorul de caz trebuie să dispună clasarea urmăririi penale, fără să mai înceapă urmărirea penală in rem şi fără să mai administreze vreo probă, precum şi fără să mai dispună sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris. Menţionează că, în cauză, a intervenit prescripţia răspunderii penale, astfel că autorii nu se află în ipoteza unei investigaţii începute în cursul termenului de prescripţie pentru ca acesta să se împlinească pe parcursul urmăririi sau al judecaţii, ci se află în situaţia în care prescripţia era împlinită la momentul sesizării organelor competente. Aşadar, precizează că presupusele fapte penale de fals în înscrisuri sub semnătură privată, singurele care puteau justifica cererea de desfiinţare, formulată în temeiul art. 5491 din Codul de procedură penală, erau prescrise la data sesizării organului de urmărire penală. Din această perspectivă, raportat la dispoziţiile art. 294 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 315 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ, susţin că aceste prevederi pot fi socotite constituţionale numai în măsura în care procurorul poate sesiza, prin ordonanţa de clasare, judecătorul de cameră preliminară pentru desfiinţarea unui înscris rezultat dintr-o infracţiune sau pentru aplicarea măsurii confiscării speciale, atunci când cazul de împiedicare a acţiunii penale nu rezultă din chiar conţinutul actului de sesizare, ci intervine pe parcursul urmăririi penale. Subliniază că ceea ce solicită instanţei de control constituţional este pronunţarea unei decizii interpretative prin care să se reţină constituţionalitatea unor prevederi procesual penale numai într-o anumită ipoteză legală şi într-o anumită interpretare juridică.