§ 10. - Decizia 310/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 21 alin. (6) şi (7), art. 22, art. 27 alin. (1)-(3), art. 31 alin. (1) şi art. 50 lit. b) şi c) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

M.Of. 432

În vigoare
Versiune de la: 17 Iunie 2015
5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că, având în vedere deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014 şi nr. 210 din 8 aprilie 2014, potrivit cărora dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la art. 33 şi, respectiv, la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013, sunt retroactive, rezultă că dispoziţiile legale criticate nu se pot aplica retroactiv proceselor aflate în curs de judecată nici în privinţa modalităţii de evaluare, de emitere a deciziei de compensare sau a modalităţii de valorificare a punctelor. Se mai arată că, având în vedere că nu au fost abrogate dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă faptul că în procedura administrativă subzistă în continuare obligaţia entităţii deţinătoare a imobilului de a se pronunţa prin dispoziţie sau decizie motivată asupra cererii de restituire în natură. În urma unei astfel de decizii/dispoziţii a entităţii deţinătoarea imobilului, autorilor excepţiei de neconstituţionalitate li s-a recunoscut calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, astfel încât au solicitat instanţei de judecată continuarea procedurii de restituire în temeiul Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. În consecinţă, apreciază că intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe parcursul soluţionării procesului, lege care reglementează alte termene şi condiţii decât cele în vigoare la data înregistrării cererilor de chemare în judecată, încalcă principiul neretroactivităţii legii civile.