§ 92. - Decizia 309/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 106 alin. (1) din Codul muncii, art. 219 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 266 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9 alin. (2) din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 985

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2025
48. Decizia nr. 251 din 23 iunie 2025 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată*), prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea privind lămurirea următoarelor chestiuni de drept: - dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizaţiilor de hrană, începând cu 1.01.2019 prin includerea şi a celor pentru zilele libere suplimentare din cadrul zilelor lucrătoare care se recuperează ulterior, zile libere acordate în baza contractului colectiv de muncă sau a unor acte normative emise de Guvernul României sau Ministerul Educaţiei; - dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 10 şi art. 23 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, art. 59-67 din normele de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 15/2018/1.311/2017, art. 154 din Codul muncii şi art. 2 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010, cadrele didactice pot beneficia de recalcularea indemnizaţiilor de concediu medical, de concediu pentru studii şi de concediu pentru îngrijirea şi creşterea copilului cu includerea indemnizaţiei de concediu de odihnă şi a indemnizaţiei de hrană menţionate mai sus neplătite.