§ 114. - Decizia 309/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 106 alin. (1) din Codul muncii, art. 219 alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 266 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 9 alin. (2) din Normele metodologice privind salarizarea prin plata cu ora pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control, precum şi pentru cadrele didactice metodiste din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat şi unităţile conexe, aprobate prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 4.827/2018, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 985

În vigoare
Versiune de la: 24 Octombrie 2025
61. Prin urmare, văzând şi norma de trimitere la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, din cuprinsul art. 4 al ordonanţei de urgenţă, se constată că şi în cazul mecanismului instituit în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noţiunea autonomă de "chestiune de drept", prevăzută de Codul de procedură civilă şi a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie referitoare la procedura prevăzută de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă.