§ 28. - Decizia 309/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1 alin. 1 şi ale art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865

M.Of. 462

În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2015
18. Deşi prevederile legale criticate cuprinse în Codul de procedură civilă din 1865 nu mai sunt în vigoare, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe însă asupra acestora, dat fiind faptul că şi-au produs efectele juridice în cauza dedusă judecăţii, astfel încât, în acord cu jurisprudenţa Curţii (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), potrivit căreia "sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare", Curtea urmează a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulată.