§ 25. - Decizia 309/2015 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 282^1 alin. 1 şi ale art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865

M.Of. 462

În vigoare
Versiune de la: 26 Iunie 2015
17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, în forma modificată prin art. I pct. 225 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 2 octombrie 2000, şi ale art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate şi în temeiul art. 62 teza întâi din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficia) al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora "Dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta", Curtea urmează să reţină ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 2821 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, astfel cum au fost modificate prin art. 219 pct. 4 din Legea nr. 71/2011, precum şi dispoziţiile art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865, în forma modificată prin art. I pct. 225 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 138/2000. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: