§ 80. - Decizia 308/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la art. 25 şi art. 38 alin. (6^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1025

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2025
47. În ceea ce priveşte cea de-a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, este de reţinut că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, astfel că subzistă condiţia existenţei unei chestiuni reale, veritabile de drept care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, exclusiv în scopul satisfacerii dezideratului afirmat în preambulul ordonanţei de urgenţă de a se asigura unificarea practicii judiciare în această problemă de drept, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei chestiuni de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere.