§ 55. - Decizia 308/2025 [R] în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la art. 25 şi art. 38 alin. (6^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare

M.Of. 1025

În vigoare
Versiune de la: 5 Noiembrie 2025
32. Curtea de Apel Cluj şi Tribunalul Cluj au identificat hotărâri judecătoreşti în care a fost tranşată problema de drept supusă analizei, majoritatea fiind soluţii de respingere a pretenţiilor similare celor din speţa dedusă judecăţii, pe motiv că, prin pretenţiile astfel formulate, se tinde la înlăturarea plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţiile art. 38 alin. (61) nefiind aplicabile în această situaţie. A fost comunicată şi o decizie (Decizia civilă nr. 334/A din 23 februarie 2022 a Curţii de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale) prin care a fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi au fost obligaţi pârâţii la plata sumelor compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (61) din Legea-cadru nr. 153/2017, reprezentând diferenţa dintre venitul salarial net care i-a fost acordat în luna februarie 2018 şi venitul salarial net acordat în perioada 1 mai 2018-15 noiembrie 2018, reţinându-se că angajatorul nu a dovedit că, la nivelul ordonatorului de credite, s-ar fi depăşit plafonul de 30%.