§ 6. - Decizia 307/2021 [R] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă

M.Of. 1101

În vigoare
Versiune de la: 18 Noiembrie 2021
4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat asupra conţinutului Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 prin Decizia nr. 157 din 13 mai 2020 şi ale cărei considerente îşi menţin valabilitatea în continuare. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004, solicită Curţii să o respingă, ca neîntemeiată, şi să constate că dispoziţiile privind comitetele judeţene care au atribuţii principale cu privire la evaluarea situaţiilor de urgenţă produse în unităţile administrativ-teritoriale şi stabilirea de măsuri şi acţiuni specifice pentru gestionarea acestora, precum şi cele referitoare la faptul că respectivele comitete judeţene pot urmări îndeplinirea acestor măsuri şi acţiuni sunt constituţionale, desigur, cu aplicarea considerentelor deciziei Curţii Constituţionale precitate.